Două ştiri…

În avalanşa de articole şi commenturi  legate de performanţele elevilor  români la examenul de bacalaureat s-a strecurat o  ştire economică demnă  de o  atenţie mai  mare decât cea acordată  de  media autohtonă. În respectiva ştire aflam  că   celebra agenţie Fitch Ratings a mărit ratingul de ţară  al  României  la nivelul  BBB- (investment grade). Acum  eu  ca  locuitor al  mioriticelor plaiuri  şi absolvent de liceu industrial în 1982  nu mă pot făli  cu o  cultură  economică solidă. Ce am  învăţat a fost  doar din auzite de pe la radio şi televiziuni,citind ocazional  ziare de specialitate ( Săptămâna financiară sau Ziarul  financiar) şi  cel  mai  mult din experienţa  reală a vieţii de zi  cu  zi.Nu pot emite păreri  cu statut de axiomă, dar mie unul  mi se pare ciudată  ridicarea  ratingului în contextul actual. Consider că o ridicare de rating trebuie să  reflecte nişte realizări   economice pozitive, nu neaparat  vizibile  în conturile  sau portofelele noastre, dar măcar aducătoare de  linişte şi încredere în rândurile populaţiei. Or ce ştiri  ne bombardează pe toate canalele ? Doar reduceri  de personal, reduceri  de fonduri, închideri  de spitale , sinucideri   cauzate de starea financiară dezastruoasă ş.a.m.d.  Ici  colo se mai strecoară  câte o ştire menită  să  mai  poleiască  tabloul  marasmului  în care se zbate o  bună parte din populaţie, ştiri de genul: premierul a inaugurat un tronson de autostradă, s-a inaugurat  pasajul  Basarabi sau alte asemenea. Mie unul mărirea asta de rating   îmi sună  mai  degrabă  ca o invitare a investitorilor străini  la jaful sistematic  de care are parte economia României.
O ştire care mi-a zgâriat retina duminica dimineaţa, pe banda de ştiri  de la A3 cred, a fost despre un accident de muncă  pe un şantier din Iaşi în care au  fost răniţi  3  muncitori  chinezi. Refuz să  cred că  nu existau   muncitori  români în toată Moldova care să lucreze pe respectivul şantier şi patronii  au  fost nevoiţi să aducă  muncitori  taman  din  China. Nu se construieşte acolo decât un ansamblu rezidenţial ,nu cine ştie ce obiectiv la care doar  chinezii să se priceapă. Deci cam  aşa vor unii  să ieşim din recesiune aducând de aiurea  firme şi muncitori într-un domeniu unde  şomajul   face ravagii….

Punctualitatea nemţească.

Zilele trecute  mi-am  amintit de o  păţanie a unui  muzicant maghiar  în Germania pe care m auzit-o    la radio Danubiusz  pe la sfârşitul anilor 90, când  testam gropile oraşului şi judeţului în calitate de taximetrist.  Deci omul a participat la un  festival de muzică  clasică  la el în ţară şi   a fost  abordat  de organizatorii unui  festival  din  Germania  care l-au  învitat la evenimentul  lor.  Au  bătut palma iar nemţii i-au dat detaliile necesare : locul,data, ora şi minutul unde urmau să se întâlnească în Germania. Trebuie precizat că  festivalul  din Germania urma să se desfăşoare peste aproximativ 2 ani  de la discuţia artistului maghiar cu  organizatorii  nemţi. Când s-a apropiat  vremea artistul  a tăiat-o încetuc spre Nemţia. Fiind prima oară în Germania a mai pierdut vremea ici colo pe drum şi a ajuns cu o  jumătate de oră întârziere la  întâlnirea cu organizatorii. Nemţii l-au  luat în primire , i-au arătat   ceasul  şi i-au spus: domnule acum vă iertăm, înţelegem că  veniţi  din Europa de Est, dar data următoare să nu se mai întâmple. Pentru o  jumătate  de oră întârziere la o întâlnire aranjată  cu  doi  ani înainte….
Pe mine nemţii m-au dat gata cu punctualitatea în 1988 , când , fiind într-o excursie în R.D.G. , mă plimbam prin Potsdam.La un moment dat  am  ajuns în zona autogării şi  mi-am  zis că  ar fi  bine să  văd când am  autobuz spre localitatea unde eram  cazat ( Werder) . Când am  consultat orarele autobuzelor am  rămas ca la dentist: 9 şi 23, 10 şi 41, 11 şi 39  ş.a.m.d.. Deci nu   ca în România la fix, şi un sfert , la jumate sau  fără un sfert, fără  20 , şi 10  ….  Şi  la  nemţi dacă  era scris că la 11 şi 39  trebuia să pornească  ăla atunci pornea exact, nici  o secundă în plus sau minus, de puteai liniştit să-ţi reglezi ceasul.

E ceva putred în comerţul ăsta…

Aseară m-a trimis   mama să  cumpăr  câte ceva la supermarketul  aflat   la vreo  10  minute de   locuinţă. Am  găsit rapid tot ce aveam  de cumpărat cu  excepţia unui  singur articol. După  câteva minute bune  de bâjbâit prin magazinul  aflat în  plină  remodelare ( brrr, mă ia cu  friguri  când aud cuvântul ăsta… ) găsesc  şi  articolul  buclucaş.  Mica mea odisee nu  a luat sfârşit pentru  că  din păcate articolul  respectiv  nu avea preţul  afişat. No  amu  caută un angajat! Grea sarcină…   După  o pândă  de câteva minute apare   o  angajată  şi o  abordez  direct: Nu ştii  cât  face  asta?  Răspunsul  a fost halucinant: “vreo  4 lei şi  ceva, da vă spune fata de la casă!” şi a plecat rapid,lăsându-mă   ca la fotograf.  Fireşte că puteam  face scandal, OPC, alea alea .  Dar OPC  chiar dacă  ar da o  amendă  două  nu ar fi o  rezolvare a problemei. Pentru  că în spatele atitudinii  respectivei  angajate stă  de fapt atitudinea manageriatului  respectivului  lanţ  de supermarketuri faţă  de angajaţi şi  clienţi. O atitudine care tinde să  devină  generală   la toate lanţurile  comerciale care activează   în România: dispreţ, bătaie de joc, condiţii  de  lucru  deplorabile şi lista ar putea continua. Având  în palmares 4 ani şi  două luni  de comerţ  fără  egal pot spune că  cunosc destul  de  bine ce se întâmplă în  spatele faţadelor roz bombon  afişate de marii  retaileri  de la noi. Presa a semnalat de f. multe ori  nenumăratele  nereguli ale reţelelor de supermarketuri  care activează  pe plaiurile mioritice, dar  din păcate fără  prea mare succes.   Unii  angajaţi  s-au încumetat  să dea în  judecată  supermarketurile, dar f. puţini  au  avut câştig de cauză . De cele mai multe ori pierd sau  au parte de o  exasperantă  tergiversare a proceselor,favorizată  de  lacunele legislaţiei şi  justiţiei  româneşti . Ce ar  fi de făcut în aceste condiţii?  E foarte simplu. Nu am pretenţia să  fiu  un  Mahatma Gandi sau  Che Guevara, dar  după părerea mea în aceste condiţii  singurul lucru  pe care îl putem  face e  să  boicotăm aceste supermarketuri.Pentru  că  managerii acestor magazine urmăresc  numai  profitul cu  orice preţ şi prin boicot le-am  reduce semnificativ   încasările. La un moment dat   proprietarii se vor întreba  “de ce? ” ( nu  că  tare  i-ar interesa pe ei) şi  vor trebui să  facă  şi la noi ceea ce la ei  acasă e literă  de lege.