Azi înainte de masă am ieşit la nişte cumpărături prin cartier. La revenire m-am uitat în cutia poştală să văd dacă nu am primit ceva. Şi am primit ceva:un plic de la Electrica…:) Nu prea i-am dat importanţă pentru că mi-am zis că o fi factura şi o vom achita după Crăciun.După ce am ajuns în locuinţă i l-am dat lui mama, apoi m-am dus în camera mea. Porneam “utilajul” la care scriu aceste rânduri când la un moment dat aud o foarte colorată înjurătură. Cum nu era pornit televizorul ca să-l înjure mama pe Boc am rămas foarte mirat.Peste câteva clipe a urmat şi lămurirea cauzei care a declanşat descărcarea nervoasă a mamei. A deschis plicul de la Electrica în care era factura.Totul era ok,chiar şi suma de achitat,dar era un singur bai: scadenţa era azi. Studiind mai atent datele de pe factură am constatat că s-a citit contorul în 5 decembrie, în 7 decembrie a fost emisă factura iar ştampila poştei din Cluj avea data de 15 decembrie. Probabil că plicul nu a ajuns la noi în cutie decât ieri pe la ora prânzului sau puţin după aceea pentru că noi doar înainte de masă verificăm poşta. Oare ce căi misterioase urmează facturile Electrica de ajung din nou cu o zi înainte de scadenţă deşi ştampila poştei române era datată cu o săptămână înainte? Desigur că am dat fuga la bancă să plătesc factura. Dar mă întreb: dacă plecam zilele trecute pe o săptămână două în Italia şi rămânea factura neachitată mă puteam aştepta ca la întoarcere să mă pomenesc cu curentul tăiat? Zău aşa domnilor de la Electrica, atitudini de astea de genul ” mi se rupe de clienţi” nu vă stau bine. Nu e decât o simplă chestie de organizare. Ar trebui să vă mai mişcaţi fundurile grase de prin birouri să vedeţi care mai e situaţia pe teren. Care situaţie e jalnică….
-
Comentarii recente
daurel on Mistere umane… Adrian SM on Nu-s sinucigaş. Bijuterii on Nu-s sinucigaş. Adrian SM on Martori şi martori…… daurel on Martori şi martori…… Adrian SM on Civilizaţie? albinuta veninoasa on Civilizaţie? Adrian SM on Să fie clar daurel on Să fie clar Adrian SM on Crăciun fericit! Blogroll
Bloguri şi linkuri fără egal.
Mini mall
Orădenii mei...
Sătmărenii mei
-
Blog Stats
- 4,881 hits
