Nu-s sinucigaş.

Nu  vă  temeţi , nu am  asemenea gânduri  funeste. Dar în urma clinciului avut azi  cu un echipaj  al  bravei poliţii  rutiere sătmărene cam asta ar trebui să  fac conform opiniei “organelor statului”. Tărăşenia a avut loc în zona subtraversării  căii  ferate de pe drumul Baia Mare ( bulevardul Henry Coandă mai  nou), locul  meu  favorit de traversare a acestei  artere de circulaţie.Eu  când  vreau să  traversez mă asigur temeinic, traversez un sens, mă opresc la capătul  zonei  verzi din  imagine mă asigur temeinic din  nou  şi apoi  traversez celălalt sens. Azi  s-a brodit să  treacă  pe acolo  un echipaj  de la poliţia rutieră  care m-a anunţat că  nu am  traversat prin loc regulamentar. I-am întrebat că   pe unde ar fi  fost  totuşi  regulamentar. Mi-au  indicat o  trecere situată  la vreo  100  de metri  mai  sus,  către liceul economic. Demult am  avut mai  multe tentative de trecere pe acea trecere de pietoni, dar  de cele mai  multe ori am  fost claxonat, înjurat sau  pur şi  simplu  era să  fiu  călcat pe respectiva trecere. Rar  mi s-a întâmplat să trec în linişte, fără  probleme. I-am  explicat că  de zeci  de ori  era să  fiu  călcat pe trecere. Nu  a contat, a luat legea în braţe: că  aşa prevede legea şi alte texte de astea.M-am  ales cu un avertisment, dar  cu  mari păreri  de rău  din  partea “organului” că  nu m-a  amendat direct, cică  aş  fi  avut o  atitudine necorespunzătoare. Atitudinea mea necorespunzătoare s-a manifestat  prin  faptul  că susţineam  trecerea prin respectivul  loc mai  sigură decât  locul indicat de poliţai. Nu am înjurat, nu am  vorbit urât, nu am proferat ameninţări  şi alte de astea. Spre sfârşitul  discuţiei, când deja erau în maşină mi s-a urcat niţel  tensiunea şi le-am tras o poză pe care o  voi pune  într-un  viitor album dedicat bravelor noastre organe  de ordine.
În final  mai  vreau  să  clarific două lucruri: câtă  vreme voi  locui în  România voi traversa străzile doar pe unde voi  considera eu că e  mai  sigur pentru mine, nu pe unde  au decis nişte şoareci  de birou . Am o  experienţă  de ceva anişori în  şoferie, am  văzut multe la viaţa mea  şi  ştiu  ce e mai  sigur  pentru  mine.În al  doilea rând ura din  privirile “băieţilor” m-a îndreptăţit să  nu-mi schimb optica faţă  de majoritatea poliţailor sătmăreni: adică  nu  dau  doi  bani pe ei.

Civilizaţie?

Imagini  precum  cea din poza alăturată  pot fi întâlnite din  ce în ce mai des în  parcurile  şi spaţiile publice din   milenara urbe de pe Someş. Mai  mult ca sigur sunt rezultatul “muncii” unor fani înrăiţi  ai artelor marţiale. Spun  înrăiţi  în  sensul  că  un  adevărat  fan  al  artelor marţiale nu  va face niciodată  aşa ceva. Le recomand ălora care  se cred discipolii lui  Bruce Lee sau  Jackie Chan  să-şi reverse “energiile creatoare” pe copacii din parc, pe ăia mai   bătrâni. Nu  de alta dar şi  “maeştrii”  lor  făceau  chestii  de astea, adică  dădeau în câte o  bârnă înfiptă  în pământ până le  curgea sângele. Dar deh,  peste scena asta vajnicii  “brus li” sau  “gechi  cian” sătmăreni trec prea repede  pentru  că  e mai  cool să  dai  cu  bulanul într-o  bucată  de plastic.

Martori şi martori….

Aşteptând azi în staţia de autobuz de peste  drum de casa de modă  mă  abordează  un nene:
Domnu, suntem de la Martorii lu Iehova şi avem o revistă foarte bună pentru dumneavoastră. Eu le răspund politicos că nu mă interesează. Ei tot insistă că : Domnu , dar…. . Le răspund mai imperativ că nu-s interesat şi mă lasă în pace. Mai încolo , în piaţa Libertăţii, martorii lu Igaş strângeau fonduri de ajutorare pentru nenorociţii din M.A.I. de la oropsiţii draivări sătmăreni. Ce lume dom’le, ce lume…. Nu mai are omul pic de linişte nicăieri….

O dimineaţă la policlinica veche.

A avut mama azi programare la un medic ce-şi avea cabinetul situat  în stabilimentul cunoscut îndeobşte de sătmăreni drept “policlinica veche”. Din motive tehnice am  ajuns la policlinică pe la ora 8 fără 5 minute. Ne-am luat numărul de ordine trebuincios şi am  pornit spre cabinetul situat la etajul unu. Cum am  cotit  spre cabinet ne-a  izbit nările o duhoare de budă prost întreţinută  greu  de imaginat. Ne-am  zis că  nu  va trebui să  suportăm mult pentru  că  aveam număr de ordine mic. O laie…. Deşi orarul afişat indica începerea programului de la 7 dom.  doctor  încă nu era, el  sosind la minute bune după  noi. Ok mi-am  zis,mai  rău să nu fie…  Şi a fost mai rău, pentru  că la puţin timp  după  doctor a sosit şi lidera organizaţiei municipale de femei  a unui  partid ţinând de mână o fetiţă. Fără nici măcar o  scuză  anemică sau  ceva de genul ăsta,  cu mult tupeu şi  nesimţire, neţinând seamă  că erau  deja mulţi pacienţi adunaţi, a intrat  direct în cabinetul doctorului. Asta e, nu ai  ce face , la vremuri  noi tot noi… La ieşire avea nişte lasere în  priviri  madama de puteai   să-ţi încălzeşti  cafeaua la ele….   Aveam  şi eu  la fel lasere, asociate cu  nişte gânduri  nu  tocmai  inocente, ceva de genul scandărilor galeriei  rapidiste când degaja mingea portarul echipei  adverse… Cunoscătorii  ştiu despre ce e vorba După o aşteptare  ce părea fără sfârşit i-a  venit rândul şi lui  mama,consultaţia ei  nedurând prea mult pentru  că  dom. doctor se grăbea la o şedinţă. Asta e mi-am  zis, parohia lu  Cseke e în modernizare. În graba lui de a ajunge la şedinţa aia afurisită medicul a uitat să-şi pună parafa pe reţeta mamei, fapt constatat abia la  o  farmacie de pe bulevardul Brătianu. Aşa că  am bătut drumul înapoi,iar am urcat un  etaj şi   iar ne-am delectat  cu miasmele de pe coridorul ăla împuţit.Dar,  esenţial lucru, nu a mai  fost generatorul de lasere de partid…   Fireşte că  dom.  doctor a sosit după mult timp,dar la  ce obişnuinţă avem noi  să  pierdem vremea  când apelăm la serviciile domnului stat  chiar nu a mai  contat. Ne-am  rezolvat problema într-un minut şi cu  ocazia asta am aflat  de intenţia ministerului păstorit de Cseke Atilla de a reduce  numărul de paturi  din spitalele sătmărene cu 12  bucăţi. Mă întreb dacă  mai  are de unde tăia? După achiziţionarea vitalelor medicamente  am tăiat-o spre staţia de autobuz de lângă  catedrala romano  catolică unde ne-am îmbarcat într-o  hardughie de autobuz numa bună  de casat  spre a ajunge acasă, în celebrul cartier 14 Mai. La  intersecţia Corvinilor cu Traian, mare haraiman:poliţie, salvare şi o  vecină  de-a mea dând explicaţii unui “organ” al statului. Săraca o  fi lovit vreun  pieton bezmetic  pe trecere sau în apropierea ei  şi acum  trebuia să suporte un  mojic de poliţai. Avea o  meclă  organul de-ţi  venea să-i  dai palme cu piciorul. Sper să  se fi  terminat cu  bine întreaga tărăşenie. La ora 11 trecute fix am intrat în vastele şi  răcoroasele-mi apartamente , fericit că în trei ore am  rezolvat  o problemă  care în Italia  sigur nu mi-ar fi luat mai mult de o  oră. Se putea mai  rău, nu?