Noutăţi fără egal.

Pe surse  aflăm  că  la supermarketul  fără  egal din milenara urbe de pe Someş au  intervenit  modificări importante la conducerea stabilimentului   comercial .  În  primul  rând ciumpalacul  de Manelistu  a fost  detaşat la stabilimentul din  Constanţa al  reţelei .  O ce veste minunată  aş  zice..:)  Să sperăm  că   briza diafană  a mării o să-i  mai scoată  din  fumurile  cu  care se dădea el   balenă în borcan  pe aici  prin Sătmar. Şi  cum  îi  ştiu  eu  pe constănţeni poate-l învaţă  şi  ce înseamnă  să  respecte angajaţii. A doua  veste e că  dr. Mengele a preluat conducerea lăsată  vacantă  de Manelistu. Veste foarte proastă şi  nu pot decât să-i  compătimesc pe bieţii angajaţi  care încă-şi  mai  mănâncă  sănătatea pe acolo  pentru un salariu de mizerie. Cel  ce se pişă pe Merţane probabil că-şi  roade unghiile de ciudă, dar  asta e. Să  nu uităm  că  un   mare istoric  spunea cândva  despre  istorie că  e o înşiruire de evenimente  care se repetă  mai  mult sau  mai  puţin periodic. Şi poate că  undeva  prin judeţul  Bistriţa un  TIR va  termina  treaba pe  jumătate făcută  de un  gipan şi  va scăpa omenirea de o  scârbă. Prietenii  ştiu  de ce….:)

God  bless the real  supermarkets  workers!

Crăciun fericit!

Sărbători  fericite la toţi amicii  blogheri care mai  trec pe aici şi să  le dea Domnul sănătate , fericire şi un an  care va să  vină în curând mai  bun.

 

 

Surpriza din cutia poştală.

Azi înainte de masă  am ieşit la nişte cumpărături  prin cartier. La revenire  m-am uitat în cutia poştală  să  văd dacă  nu  am primit ceva. Şi am  primit  ceva:un plic de la Electrica…:) Nu prea i-am dat  importanţă pentru  că  mi-am  zis că o fi factura şi o vom   achita după  Crăciun.După ce am  ajuns în locuinţă i l-am  dat  lui  mama, apoi  m-am dus în camera mea. Porneam “utilajul” la care scriu aceste rânduri când la un moment dat aud o  foarte  colorată înjurătură. Cum  nu  era pornit televizorul  ca să-l înjure mama  pe Boc am  rămas foarte mirat.Peste câteva clipe a urmat şi  lămurirea cauzei   care a declanşat  descărcarea nervoasă  a mamei. A deschis plicul de la Electrica în care era factura.Totul era ok,chiar şi suma de achitat,dar  era un singur bai: scadenţa era azi.  Studiind mai  atent datele de pe factură  am constatat că  s-a citit contorul în 5 decembrie, în 7 decembrie a fost emisă  factura iar ştampila poştei  din Cluj  avea data de  15 decembrie.  Probabil că plicul  nu   a  ajuns la noi  în cutie decât ieri pe la ora prânzului sau   puţin după aceea pentru  că  noi  doar înainte de masă  verificăm poşta. Oare ce căi  misterioase urmează  facturile Electrica de ajung din nou  cu  o  zi  înainte de scadenţă deşi ştampila poştei române era datată  cu o săptămână înainte? Desigur că  am  dat fuga  la bancă  să plătesc factura. Dar mă întreb: dacă  plecam  zilele trecute   pe o săptămână două în Italia  şi rămânea factura neachitată mă  puteam  aştepta ca la întoarcere să  mă pomenesc cu  curentul tăiat? Zău aşa domnilor de la Electrica, atitudini de astea  de genul ” mi se rupe de clienţi” nu vă stau  bine. Nu e  decât o simplă chestie  de organizare. Ar trebui să  vă  mai  mişcaţi  fundurile grase  de prin birouri să  vedeţi   care mai  e situaţia pe teren. Care situaţie e jalnică….

Vânzătorii de iluzii

   E un lucru  binecunoscut de multă lume că  în ciuda tuturor vicisitudinilor  românii au  rămas un popor milos, care mai  dă câţiva bănuţi  pentru o  cauză  nobilă,pentru  a ajuta  vreo  persoană  aflată în dificultate sau  vreo  organizaţie care declară că ajută   pe cei năpăstuiţi. Acest lucru  este speculat  cu un cinism greu de imaginat de unele persoane care nu au  nici un Dumnezeu şi pe diverse căi strâng fonduri pentru diverse  ţeluri umanitare, dar  care fonduri sfârşesc în buzunarele fără  fund ale “organizatorilor”. Care organizatori  de cele mai  multe  ori dispar fără  urmă.

Astă toamnă am  avut ocazia să văd “la lucru” în cartierul  meu  echipe care sunau  din poartă în poartă şi unde li se deschidea fluturau  rapid o  legitimaţie a unei  organizaţii de caritate care se ocupa de copiii nou născuţi şi preşcolari orfani. După aceea etalau  pe îndelete poze cu  copii frumos aranjate în albume solicitând fonduri de ajutorare. Au sunat şi  la noi  la uşă , dar  mama i-a pus la punct cu o întrebare:pe mine cine mă ajută? Nu  neg, e posibil să  fi  fost într-adevăr  vreo organizaţie care poate  chiar face ceva, cine ştie.  Dar am îndoieli serioase  ştiind de un caz concret cu  un  fost coleg  de serviciu  a cărui  fiică  avea nevoie de  mai multe operaţii la Paris pentru  a  avea şansa  să-şi recapete  vederea, caz în  care o   societate de caritate s-a implicat  în strângerea de fonduri. Aveau  un fel de urnă de care era ataşată poza fetiţei şi o scurtă descriere a cazului ei la unul din  magazinele din cartier şi am  avut ocazia să  văd că  s-au  strâns fonduri  frumuşele. La un moment dat  colegul s-a interesat la respectiva societate de suma  strânsă pentru  că urma să  plece în curând la Paris. Ăia au  dat-o  cotită, că  nu s-au  strâns fonduri  suficiente şi alte motive stupide. A doua  zi a dispărut urna din  magazin, probabil aveau şi în alte locaţii, după care şi  societatea de caritate  de pe firmament. Din păcate nu am  urmărit  cum s-a terminat tărăşenia, dar  sigur e fost  una din numeroasele ţepe care se dau  pe seama credulităţii românilor.

Acuma  ce ar fi  de făcut în situaţia în care  se prezintă la uşă  o  astfel  de persoană cu astfel  de cereri  rămâne la  latitudinea fiecăruia. Legislaţia în domeniu e cum e, organele care ar trebui să  se ocupe de astfel de treburi  dorm în papuci, deci se descurcă  fiecare cum poate. Eu  unul prefer să  donez  la Crucea Roşie sau Caritas, două societăţi care inspiră  mai  multă încredere şi care au  urne  în mai  multe  locaţii comerciale din  oraş. De asemenea  acestea organizează tot felul de activităţi  cultural sportive  în scopul strângerii  de fonduri ( Maratonul Caritas, Târgul de Crăciun, etc…).

Pozele din această postare le-am făcut  pe la începutul lui octombrie pe strada Ion Neculce din Satu Mare . Am  văzut  o brigadă  de  strângători  de fonduri care sunau pe la porţi sau  abordau oamenii pe stradă ( pe mine nu m-au  abordat…:) ) şi arătau  oamenilor   fotografii cu  copii aranjate frumos într-un album şi le solicitau  fonduri. Bineînţeles că  nu am  ratat ocazia să  trag  câteva cadre.  Cred că  eliberau şi   ceva ce se dorea a fi o chitanţă. Nu am  apucat să  văd până la capăt cum merg “treburile” pentru că individul  din ultima poză  m-a apostrofat pentru  că  făceam poze. Am avut o   discuţie dură  cu  el pe teme de aprobări pentru  poze….:))) , legitimaţii de  ziarist  şi alte de astea. În timpul discuţiei  şi  brigada  a dispărut din zonă.
În această perioadă   din apropierea sărbătorilor  de iarnă  sigur  asemenea personaje vor apărea din nou ,deci e recomandabil  să  aveţi grijă  cui  daţi   bani sau altceva crezând că  ajutaţi pe cineva sărman.

14 decembrie

Citind titlul   fac pariu  că  nimeni  nu ghiceşte semnificaţia lui . Ei  bine,  în această  măreaţă  zi, unii i-ar zice fatidică, reţeaua de hypermarketuri  fără  egal şi-a inaugurat  coşmelia din Satu Mare. Anul  nu contează  oricum şi sper să  nu mai  apuce  vreo  aniversare.S-a pornit la drum  cu  mari speranţe din  partea angajaţilor, care cu   o  reală  mândrie purtam orice însemne ale firmei în orice locaţie, inclusiv în celălalt capăt al  străzii  Careiului. După  câteva luni  entuziasmul s-a estompat, făcând loc   dezamăgirii profunde. Dezamăgirea a fost provocată  de  primele semne a ceea ce urma să  vină din partea conducerii centrale  şi locale. Adică  bătaie de joc, dispreţ, neîmbunătăţirea  condiţiilor de lucru… S-a ajuns  ca atunci  când primeam  tichetele de masă  să  le  folosim în  celălalt capăt al străzii Careiului, moment în care conducerea a reacţionat prompt impunând folosirea lor doar  în reţeaua fără  egal. Ţin să  precizez  că  nu  toţi  şefii au  fost gunoaie. Pentru  oameni precum George Vlăduţu sau Cristi Borşoş voi avea întotdeauna cel mai  adânc respect pentru  felul  în care m-au tratat. În schimb pentru   restul panaramelor , în special  “Dr. Mengele” şi  ” Manelistu” nu voi  nutri  decât sentimente de scârbă  şi  le voi arăta obrazul de câte ori  voi avea ocazia.
Deci azi e 14 decembrie. Ca o ironie tocmai acum a “comis-o”   din nou realu , detalii găsiţi aici.. Asemenea “mici” probleme sunt la ordinea zilei la real, haosul şi  supraîncărcarea cu    tot felul  de sarcini  aiurea a puţinului personal  existent fiind principala cauză. Mă  mir cum de mai  funcţionează stabilimentul, pentru  că  în condiţii  normale ar trebui demult închis , necorespunzând din  nici un fel  de punct de vedere, fiind un pericol pentru  sănătatea şi integritatea  celor care au inconştienţa să se aventureze la cumpărături  aici. Dar asta e,trăim în România  şi-i “românizăm” pe toţi cei care se aşează la noi pe mai  mult  timp. De legendă  sunt vizitele “inopinate” ale lui  Jurgen ,  un friţ  din conducerea centrală. De organe de control precum Sanepidul  nu  mai povestesc, mereu  ştiam  cu  ceva timp înainte de “vizitele” lor. Din fericire mai există şi alte supermarketuri în urbe, chiar multe magazine de cartier fiind mai competitive ca preţuri şi calitate a mărfii decât stabilimentul comercial  fără  egal.
Nu-mi rămâne decât să urez “Sărbători fericite” puţinilor angajaţi rămaşi , să reziste cu brio în continuare tuturor “vicisitudinilor” şi să sperăm că Dumnezeu va vedea în sfârşit măgăriile ce se petrec pe Careiului 77-79 şi va da cu ciomagul în cei responsabili de situaţia de acolo.

Două ştiri…

În avalanşa de articole şi commenturi  legate de performanţele elevilor  români la examenul de bacalaureat s-a strecurat o  ştire economică demnă  de o  atenţie mai  mare decât cea acordată  de  media autohtonă. În respectiva ştire aflam  că   celebra agenţie Fitch Ratings a mărit ratingul de ţară  al  României  la nivelul  BBB- (investment grade). Acum  eu  ca  locuitor al  mioriticelor plaiuri  şi absolvent de liceu industrial în 1982  nu mă pot făli  cu o  cultură  economică solidă. Ce am  învăţat a fost  doar din auzite de pe la radio şi televiziuni,citind ocazional  ziare de specialitate ( Săptămâna financiară sau Ziarul  financiar) şi  cel  mai  mult din experienţa  reală a vieţii de zi  cu  zi.Nu pot emite păreri  cu statut de axiomă, dar mie unul  mi se pare ciudată  ridicarea  ratingului în contextul actual. Consider că o ridicare de rating trebuie să  reflecte nişte realizări   economice pozitive, nu neaparat  vizibile  în conturile  sau portofelele noastre, dar măcar aducătoare de  linişte şi încredere în rândurile populaţiei. Or ce ştiri  ne bombardează pe toate canalele ? Doar reduceri  de personal, reduceri  de fonduri, închideri  de spitale , sinucideri   cauzate de starea financiară dezastruoasă ş.a.m.d.  Ici  colo se mai strecoară  câte o ştire menită  să  mai  poleiască  tabloul  marasmului  în care se zbate o  bună parte din populaţie, ştiri de genul: premierul a inaugurat un tronson de autostradă, s-a inaugurat  pasajul  Basarabi sau alte asemenea. Mie unul mărirea asta de rating   îmi sună  mai  degrabă  ca o invitare a investitorilor străini  la jaful sistematic  de care are parte economia României.
O ştire care mi-a zgâriat retina duminica dimineaţa, pe banda de ştiri  de la A3 cred, a fost despre un accident de muncă  pe un şantier din Iaşi în care au  fost răniţi  3  muncitori  chinezi. Refuz să  cred că  nu existau   muncitori  români în toată Moldova care să lucreze pe respectivul şantier şi patronii  au  fost nevoiţi să aducă  muncitori  taman  din  China. Nu se construieşte acolo decât un ansamblu rezidenţial ,nu cine ştie ce obiectiv la care doar  chinezii să se priceapă. Deci cam  aşa vor unii  să ieşim din recesiune aducând de aiurea  firme şi muncitori într-un domeniu unde  şomajul   face ravagii….

Punctualitatea nemţească.

Zilele trecute  mi-am  amintit de o  păţanie a unui  muzicant maghiar  în Germania pe care m auzit-o    la radio Danubiusz  pe la sfârşitul anilor 90, când  testam gropile oraşului şi judeţului în calitate de taximetrist.  Deci omul a participat la un  festival de muzică  clasică  la el în ţară şi   a fost  abordat  de organizatorii unui  festival  din  Germania  care l-au  învitat la evenimentul  lor.  Au  bătut palma iar nemţii i-au dat detaliile necesare : locul,data, ora şi minutul unde urmau să se întâlnească în Germania. Trebuie precizat că  festivalul  din Germania urma să se desfăşoare peste aproximativ 2 ani  de la discuţia artistului maghiar cu  organizatorii  nemţi. Când s-a apropiat  vremea artistul  a tăiat-o încetuc spre Nemţia. Fiind prima oară în Germania a mai pierdut vremea ici colo pe drum şi a ajuns cu o  jumătate de oră întârziere la  întâlnirea cu organizatorii. Nemţii l-au  luat în primire , i-au arătat   ceasul  şi i-au spus: domnule acum vă iertăm, înţelegem că  veniţi  din Europa de Est, dar data următoare să nu se mai întâmple. Pentru o  jumătate  de oră întârziere la o întâlnire aranjată  cu  doi  ani înainte….
Pe mine nemţii m-au dat gata cu punctualitatea în 1988 , când , fiind într-o excursie în R.D.G. , mă plimbam prin Potsdam.La un moment dat  am  ajuns în zona autogării şi  mi-am  zis că  ar fi  bine să  văd când am  autobuz spre localitatea unde eram  cazat ( Werder) . Când am  consultat orarele autobuzelor am  rămas ca la dentist: 9 şi 23, 10 şi 41, 11 şi 39  ş.a.m.d.. Deci nu   ca în România la fix, şi un sfert , la jumate sau  fără un sfert, fără  20 , şi 10  ….  Şi  la  nemţi dacă  era scris că la 11 şi 39  trebuia să pornească  ăla atunci pornea exact, nici  o secundă în plus sau minus, de puteai liniştit să-ţi reglezi ceasul.